lasa sa treaca
30 Septembrie 2008
primea alt termen pentru articole. cele pentru proces trebuie scrise nu la computer, ci manualmente. laptopul este cu pa. computerele de la birou nu se simt nici ele bine. nou-venitul american va fi deja re(a)locat. cu calificarea lui, nu va fi regretat la bv.
e greu de scris cu vorbe la care nu sunt axante.
7 trandafiri, trei, doi, unul, unul. cinci chei de citire a lor. dar apa e cea care le trebuie, o nevoie ca a lui.
it’s a go, it’s a go. tuesday, the day of his desperate recovery.
soarele era mare, lumina intra prin oase. de somn, de somn, i se va zice de somn.
ci miercuri va urma lui azi. un mijloc urma altui mijloc. se zice "un centru".
bolnav de dragoste sau doar bolnav
30 Septembrie 2008
dă căutare după "lyrics pushing me away linkin park". youtube apoi, dacă nu ai hybrid theory.
într-un fel, exerciţiile lui au fost un mare succes. a reuşit să îşi dea peste cap circuitele, cam ca laptopul din care mai poate să i se salveze numai hdd-ul. adică îşi va aduce aminte tot, în bucle logice, în alergare, în scris, în fiecare respiraţie. întocmai cum acolo unde pieptul i-a fost atins îl arde încă.
şi nu poate dormi din nou. ca unui lup în iarnă, îi vine să urle. psihologul concediat ca psiholog, "angajat" ca parteneră de dans zice că e vindecat şi de-a stânga şi de-a dreapta. adică este în stare să nu mai viseze niciuna dintre femeile sale – care, nu-i aşa, nu sunt, nu mai sunt, nu au fost niciodată ale sale.
după cum zice doina:
"Why I never walked away
Why I played myself this way
Now I see your testing me pushes me away
Why I played myself this way
Now I see your testing me pushes me away
I’ve tried like you
To do everything you wanted too
This is the last time
I’ll take the blame for the sake of being with you
(Everything falls apart
Even the people who never frown
Eventually break down)"
trebuie să recunoască – este dezamăgit de sine. alege să se vindece, într-o formă sau alta, decât să se îmbolnăvească într-adevăr pentru că nu poate să îşi controleze corpul aşa cum îşi controlează mintea – mai ales că abia au trecut două luni de când nu-şi controla nici măcar mintea!… think less and preferably pink.
în seară, englezul bătrân şi cu capul ras era mulţumit de munca lui. îl ducea la băut şi alegea să se bea cocktailuri în aro palace. "great kitsch, howard", îi spunea, dar degeaba. "don’t spoil my pleasure". şi bătrânul luptător în războiul din malaya, care îşi plătise micul-dejun, cuprinzând şi chelneriţele minore, în canistre de benzină, avea dreptate într-un fel surprinzător. aro palace era gol, şi holul de un hectar, cu tot cu barul strălucitor, era acolo doar pentru ei.
e bine să intri într-un spaţiu larg, puternic luminat, în care să fii aproape singur, într-o companie de calitate. în fotolii roşii, în lumina albă pe marmura albă, conversaţia se purta cu ton calm, coborât, şi un accent perfect. începeau cu un "dry martini, stirred not shaken". un zâmbet. după o vreme, "let’s try something new. affinity, to a prosperous end of the year!". chiar au început să se simtă bine. apoi barmanul le-a adus prăjituri, din partea casei – "leftovers from the party in the blue hall, but what a clever boy!". au râs de-a binelea. în cele din urmă: "the last one is your choice. what we’re havin’?"
"godfather or manhattan." "godfather. manhattan has bourbon, sounds colonial."
un grup de chinezi din hong-kong se duceau către camere când ei s-au despărţit pe treptele albe, sub spoturile albe, cu o strângere de mână albă. pe drumul către chilie, puţina relaxare abia căpătată a zburat, lăsând repede un cuib gol, plin cu nemulţumire.
ajuns acasă, şi-a aruncat hainele şi a intrat sub duş. linkin park se auzea prin uşa băii şi peste şiroitul apei. duşul l-a curăţat, nu l-a calmat.
apoi se întorcea la birou sperând că aşteptarea lui va lua sfârşit. pretextul întoarcerii- să scrie despre şopârle. textul – se vede aici. metatextul – a i se adăuga şi unul dintre cele 1000 de portrete. subtextul sunt sms-urile şi cele trei convorbiri de azi.
editor si febra
29 Septembrie 2008
editorul de la surlering.com nu le are pe toate acasă. de unde mă-sa vine cu propunerea de titlu "goma – un celine roumain"?! m. nu i-a trimis aşa ceva! îi trimitea în schimb un e-mail cu argumente şi mârâieli politicoase (încă): goma n-a colaborat cu niciun regim, trecut sau prezent, nu de-aia a fost închis, ci tocmai că nu a colaborat a fost închis şi deportat şi, apoi, împins să plece; goma nu are recunoaşterea lui celine, ca scriitor, deci măcar statura morală să îi fie recunoscută, mai ales că are de ce; goma nu e anti-semit, ci doar anti-sionist, chiar dacă sunt iară "tz" care strigă, după eseul lui săptămâna roşie, cum că ar fi. deci, monsieur redacteur-en-chef sau cum te-oi fi numind în limba lui celine, nu face tâmpenii, cu creativitatea ta de gâză păşitoare pe titlurile altora, că ajungeţi de râsul curcilor care citesc în franceză şi cunosc şi literatura română! sau vă trece bărbosu’ şi pe voi pe lista lui interminabilă de imbecili demonstraţi şi, pe bune, el nu crede că merită.
în altă ordine de idei, un val de febră l-a oprit până la urmă din lucru între 15:30 şi 17:45, trebuie schimbat ceva sau se îmbolnăveşte de-adevăratelea! şi estera spune că ar fi mai onest. sub cerul şi ultima adiere caldă din septembrie, melisandru mârâie asupra barierelor impuse şi auto-impuse.
crutoane şi muzica
29 Septembrie 2008
sâmbătă: plecase la bucureşti la şapte seara, ajungea la nuntă la 10 – numai bine, lucrurile se încălziseră deja. până la 4 dimineaţa a reluat legătura cu rudele de sânge, căci în 15 ani el doar Facerea 2 cu 24. (îşi dădea seama că s-au născut copii pe care nu i-a văzut niciodată; doar la înmormântări mersese, singur, "bineînţeles".) până la 4 dimineaţa şi-a recâştigat locul pe care, i-au spus ei, nu l-a pierdut niciodată. cel mai în vârstă dintre veri, ultimul care divorţează (o micro-statistică de familie pe care n-a dorit-o bifată.) cândva, după miezul nopţii, străfulgerarea: "mamaie, dumneata eşti neschimbată de la nunta mea!"; de la un punct încolo, bătrânii nu mai îmbătrânesc, nu mai pot îmbătrâni.
duminică: adormise în gregory’s, cu capul pe braţe, în faţa cafelei cu spumă de lapte presărată cu scorţişoară, în serii de câte 10-15 minute, aşteptând trenul de 6:30. visele erau crocante şi ilogice, chiar după logica visului, ca nişte crutoane. probabil de la bagheta sandişului, încălzită până ce coaja a devenit sfărâmicioasă, crănţănitoare. în fine, ultimul cruton a durat până la 6:40, în sfârşit pierdea şi el un tren fizic. got into the next one, 7:30.
cu tortul şi jucăriile cobora din taxi la prânz în faţa porţii casei sale. suna, căci nu mai avea cheile. (…) trei ore de viaţă normală, copiii s-au simţit bine (poate tudor mai puţin, enervat la culme de prietenul său băgăreţ şi de tensiunea acumulată între părinţi, dar a fost ok până la urmă.) ana ştia că e sărbătorită şi s-a alintat puţin, dar fără să exagereze. ce repede creşte şi vrea să crească! i-a plăcut să i se cânte "la mulţi ani!" şi a stins lumânările de două ori!… iar pacea dintre cei patru adulţi de-acolo era un armistiţiu ţinut cu greu. în fine, la trei era ora anei de culcare şi momentul ca el să plece "acasă". nu, de fapt, acasă.
dormea trei ore. apoi bea un ceai cu estera. înainte să adoarmă pentru alte nouă ore, principessa i-a trimis un mesaj. a adormit pe "muzică". pe muzică.
sambata cu mirese
27 Septembrie 2008
noaptea se terminase cu o petrecere, la prejmer, lângă cetate. nişte străini l-au agăţat pe când se întorcea de la birou (să fi fost două?) şi el s-a lăsat agăţat. ele erau mai bete, ca de obicei, şi deci agresive. fend them off, this is not a problem. în gospodăria săsească reamenajată pentru beţiile brite, pescuia o sticlă de whisky, un i-pod şi aştepta zorile – aşa-zisa lui pereche adormind oportun (a întors-o pe o parte, ca pe atâţia alţii în trecut, să nu se înece în propria-i vomă).
aşa cum nu îi place franz ferdinand, nici după arcade fire sau interpol nu se omoară, dar doves sunt ok.
semn de la principessă. telefoane confuze de la exă. amânări de la psiholog. contract potenţial prin cavaler.
pe drumul către birou, la trecerea prin parc, vedea cel puţin cinci mirese, cu tot alaiul lor, unele vinete de frig în rochiile lor de unică folosinţă, însă radiind o fericire sticloasă, pozând pentru albumele care să nemurească această zi plumbuită de septembrie. el avea în mână o pungă de cadouri roşie.
azi se căsătoreşte şi verişoara lui cea mică. "mică" – are 30 de ani… iar mâine e ziua anei, the apple of his eye. abia aşteaptă.
